Prima aplicație din România care ajută persoanele nevăzătoare să fie văzute de restul lumii

SeeYou este denumirea dată aplicației care are drept obiectiv să ajute persoanele cu deficiențe de vedere să fie văzute și de restul lumii. Aplicația este dezvoltată de Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială, în parteneriat cu Asociația Nevăzătorilor din România, filiala Cluj, și cu sprijinul Fundației Orange prin programul „Lumea prin culoare și sunet”. Aplicația practic reprezintă acea platformă prin care nevăzătorii se vor conecta cu voluntari dispuși să-i însoțească în spațiile publice și să îi ajute în diferite activități, reprezentând astfel o soluție practică pentru nevoile de deplasare și relaționare ale nevăzătorilor.

Sursa: pressone.ro