Asociația Națională a Salvatorilor Montani (Salvamont) beneficiază de un nou kit pentru salvări subacvatice oferit de Vodafone România. Este vorba despre un pachet care conține un detector subacvatic de tip sonar digital,un robot Water Rescue Buoy, o dronă subacvatică și un scubajet pentru a ajunge în locurile greu accesibile. Noile echipamente vor fi utilizate în peșteri parțial inundate, lacuri, canioane și pe cursurile râurilor montane unde se înregistrează incidente; fiind necesară intervenția Salvamont.
Cum functionează noile echipamente:
- Detectorul subacvatic AquaEye VODASAFE se bazează pe înaltă tehnologie și Inteligență Artificială și folosește un sistem de tip sonar digital pentru a scana în doar câteva secunde zona de căutare la o adâncime de 50 metri. Algoritmii de detecție sunt antrenați pentru a face diferența între oameni și alte obiecte aflate în apă, marcând poziția exactă a unei persoanei și putând să acopere, astfel, o suprafață de peste 8000 m2 într-o singură operare.
- Robotul Water Rescue Buoy (FReD: Fast Rescue Device) este un dispozitiv revoluționar, care permite salvarea oamenilor de 6 ori mai rapid decât prin metoda clasică. Robotul este operat de către un salvator, iar odată ce este lansat, acesta poate asigura plutirea la punct fix, pentru 4 persoane simultan, în apă liniștită. Totodată, robotul poate fi pregătit pentru lansare în mai puțin de un minut, spre deosebire de misiunile clasice, în care este nevoie de pregătirea bărcilor și a echipajelor de intervenție.
- Drona subacvatică poate ajunge până la 150 m sub apă, având o autonomie de 5 ore, sistem topografic, cameră video și braț robotic.
- Scubajetul este un sistem de tip propulsie subacvatică cu jet, folosit ca sistem de tracțiune pentru salvatori în locurile greu accesibile de sub apă sau în locurile îndepărtate, unde este nevoie de energie și putere suplimentare, și care nu permit accesul unei ambarcațiuni. Acesta este un sistem modular care permite diferite configurații, în funcție de specificul fiecărei misiuni de salvare și dispune de mai multe tipuri de motoare, elice și baterii.
Sursa: CSR Media