Code for Romania a lansat platforma www.redirectioneaza.ro care sprijină procesul de colectare al formularelor 230 pentru toate ONG-urile din țară. Până acum peste 3.000 de ONG-uri au fost incluse în baza de date, toate serviciile fiind gratuite iar înscrierile pentru organizații noi sunt deschise.
Ce este redirecționează.ro
Este o platformă care facilitează cetățenilor modul în care pot redirecționa 3.5% din impozitul pe venit către o cauză în care cred și pe care vor să o susțină; însă majoritatea nu completează acest formular pentru că de multe ori este un proces greoi și lipsesc informații centralizate despre ONG-uri. Code for Romania afirmă că dacă toți angajații din România ar completa acest formular, după un calcul simplu, ținând cont de salariul mediu brut, anual s-ar putea redirecționa către organizațiile non-profit peste 200 milioane de euro.