Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași a lansat o nouă etapă de înscrieri pentru cursurile gratuite de prim ajutor premedical, dedicat elevilor din școli și licee. Anul acesta, organizatorii și-au propus să intruiască 10.000 de tineri pentru a putea acorda primul ajutor premedical în caz de urgență, până la sosirea echipajelor specializate.
Unitățile de învățământ din județele Botoșani, Bacău, Neamț, Suceava și Iași se pot înscrie completând un simplu formular. Suplimentar, de aceste cursuri pot beneficia profesorii, dar și părinții copiilor.